Tzatziki e sosul pe care îl comanzi la orice tavernă din Grecia și pe care îl termini înainte să vină mâncarea. Se face din iaurt grecesc, castravete, usturoi și mărar, nu durează mai mult de 10 minute și merge cu absolut orice: cartofi prăjiți, friptură, pita sau pur și simplu cu lingura.
Deși toată lumea îl asociază cu Grecia, sosul are o istorie mult mai lungă. Numele vine din turcescul „cacık”, care la rândul lui are rădăcini persane, iar prima rețetă scrisă pentru ceva similar apare într-o carte de bucate arabă din secolul al X-lea. Grecii l-au preluat în timpul Imperiului Otoman și l-au transformat în ce știm azi: iaurt gros, strecurat, cu mărar în loc de mentă și fără apă adăugată.
Rețetă
Timp de preparare: 10 minute (+ 15–20 minute la frigider, opțional)
Porții: 2
Ingrediente
- 300 g iaurt grecesc, 10% grăsime
- 1 castravete mediu
- 1 lămâie sau lime
- 1 cățel de usturoi (sau 2–3 pentru un gust mai puternic)
- mărar proaspăt
- ulei de măsline extravirgin
- sare
- piper proaspăt măcinat
Pași
- Dă castravetele pe răzătoarea fină, ca să se integreze bine în iaurt și să nu rămână bucăți mari.
- Stoarce castravetele foarte bine de zeamă, până nu mai picură deloc. Pasul ăsta face diferența: castravetele are multă apă și, dacă îl pui direct în iaurt, tzatziki-ul devine apos după câteva minute.
- Pune castravetele stoarse peste iaurtul grecesc și amestecă ușor.
- Toacă mărarul cât mai fin. Cu cât e tăiat mai mărunt, cu atât sosul iese mai aromat.
- Adaugă mărarul și un cățel de usturoi presat (sau 2–3 dacă vrei aromă mai intensă).
- Condimentează cu sare și piper proaspăt măcinat, apoi stoarce puțin suc de lime sau lămâie.
- Amestecă totul bine.
- Decorează cu câteva măsline Kalamata și un fir generos de ulei de măsline extravirgin.
- Dacă ai răbdare, lasă-l 15–20 de minute la frigider înainte de servire, ca aromele să se combine.
Video
Note despre ingrediente
Iaurtul trebuie să fie grecesc, nu oricare. Iaurtul normal e prea lichid și tzatziki-ul nu va avea consistența potrivită. Cel cu 10% grăsime e ideal, dar merge și cel cu 8%.
Lămâie sau lime? În rețeta clasică grecească se folosește lămâie. Varianta cu lime dă o prospețime ușor diferită, merită încercat ambele ca să vezi ce preferi.
Usturoiul se poate presa sau tăia mărunt cu cuțitul, rezultatul e similar. Dacă pui mai mult de 3 căței, e deja mujdei, nu tzatziki.
Mărarul e ingredientul care face diferența de aromă. Dacă nu găsești mărar proaspăt, mai bine nu pune deloc decât să folosești mărar uscat.
Sfaturi
Stoarcerea castravetelui e cel mai important pas din toată rețeta. Dacă sari peste el sau nu storci suficient, tzatziki-ul lasă apă în 10 minute și devine subțire.
Tzatziki-ul se păstrează la frigider 2–3 zile fără probleme. E chiar mai bun a doua zi, după ce aromele au avut timp să se combine.
Servește-l cu pita grecească de casă (ai rețeta pe canal), cu cartofi prăjiți, la friptură, pe lângă souvlaki sau pur și simplu ca dip cu legume.
Întrebări frecvente
Pot folosi iaurt normal în loc de iaurt grecesc? Nu e recomandat. Iaurtul normal are prea multă apă și tzatziki-ul iese lichid. Dacă nu ai iaurt grecesc, poți strecura iaurt normal printr-un tifon câteva ore, ca să pierzi din zer.
Cât de mult usturoi pot pune? Un cățel pentru un gust echilibrat, 2–3 pentru ceva mai puternic. Peste 3 căței deja nu mai e tzatziki, e mujdei cu iaurt.
Se poate face fără mărar? Da, dar pierde mult din aromă. Unele variante grecești folosesc mentă în loc de mărar.
Cât se păstrează la frigider? 2–3 zile, acoperit. Gustul se intensifică ușor după prima zi.